Despre mine

Despre mine

Viata mea s-a schimbat complet din momentul in care Sifu Sat Chuen Hon m-a acceptat ca discipol. Toate evenimentele disparate din viata imi par acum componentele unui puzzle, pe care le pot aranja in imaginea de ansamblu. Probabil ca, fara sa stiu, a existat un fir calauzitor inca de la inceput.

Am urmat Facultatea de Medicina in ideea ca, atunci cand o voi termina, voi sti totul despre corpul uman si procesul vindecarii. Nu a fost nici pe departe asa. De aceea, am continuat cu alte cursuri, de fitoterapie, ayurveda, homeopatie, si mi-am luat competenta in acupunctura. Apoi am invatat pentru rezidentiat si am devenit medic specialist in Medicina Familiei.

Chiar si asa, am ramas tot fara raspuns la intrebarile mele legate de corpul uman, de procesul vindecarii. Intrezaream o speranta in practica Qigong-ului (exercitii energetice) si a Taijiquan-ului (succesiune de miscari simbolice, cu efecte terapeutice).

Asa ca, doi ani la rand, am fost in China si am urmat mai multe cursuri cu doi maestri de Arte Martiale si un doctor de Medicina Traditionala Chineza. Pastrez o mare recunostinta profesorilor mei, inclusiv celor din Romania, pentru ca ei m-au format si, datorita lor, sunt pregatita sa merg mai departe.

Destinul a fost sa-mi intalnesc adevaratul maestru in New York. Cei care ma cunosteau imi spuneau: „Hobby-urile tale au devenit prea costisitoare.” Si aveau dreptate. Atunci cand am hotarat sa invat in S.U.A., toate lucrurile pareau sa-mi fie potrivnice, dar claritatea intentiei m-a ajutat pana la urma sa-mi gasesc drum contra curentului.

A fost dat sa gasesc in America traditia chineza, cu toate semnificatiile taoiste ale practicii in contextul alchimiei interne. Am gasit nu doar un continuator al taoismului si al medicinei taoiste, dar si o punte de legatura intre psihologia orientala si cea occidentala.

Am inteles multe aspecte privind influenta laturii psihologice, a celei culturale si a limbajului asupra intelegerii profunde a medicinei taoiste. De exemplu, fiind asistentul maestrului sau, care se refugiase din China in Statele Unite, Sifu Sat Hon a avut nenumarate ocazii in care sa fie martorul neintelegerilor datorate diferentelor culturale. In tentativa de a se intalni, maestrul chinez si elevii sai occidentali ramaneau de multe ori pe drumuri paralele.

Am inteles ca nu numai diferentele de psihologie si cultura pot fi o bariera, dar si limbajul in sine. In perioada in care eu personal am fost in China, maestrii imi transmiteau termeni in limba chineza carora nu le intelegeam esenta si la intrebarea mea legata de semnficatie, am auzit de atatea ori replica „termenul acesta nu poate fi tradus”, incat am inceput sa invat chineza, considerand ca este singura sansa de a intelege mai mult.

Ce mi-a atins sufletul a fost faptul ca, datorita cunoasterii sale aproape enciclopedice si a talentului pedagogic, Sifu Sat Hon reuseste sa transmita taoismul ca pe o stiinta vie. El sustine ceea ce si eu simt ca e adevarat si anume faptul ca “flacara cunoasterii trebuie tinuta aprinsa si ca nu se poate transmite torta stinsa”. Iar acest lucru se realizeaza numai de o constiinta treaza, de un maestru in viata, care sa-i dea invataturii trupul prin care sa se manifeste.

Am invatat de la Sifu faptul ca ceva viu nu se repeta identic. M-a incantat faptul ca Sifu nu tine niciodata doua lectii la fel – Lectiile se nasc in momentul predarii, in functie de intrebarile, chiar si nerostite, ale celor prezenti la curs. Desi copacul are radacinile foarte vechi (originile practicii sunt de acum sute sau mii de ani), fructele lui sunt in permanenta proaspete (adaptate cerintelor momentului).

Sunt total de acord cu Sifu care considera ca trebuie sa adaptam taoismul pentru a se potrivi culturii din care facem parte, nu sa cerem culturii sa se adapteze taoismului. Desi preda taoismul, Sifu este budist. El spune: “Un budist nu are voie sa predea matematica sau biologie?! Predau taoismul ca pe o stiinta a vietii, Tao este peste tot. Daca as fi taoist, m-as duce in munti, n-as sta aici”.

M-am hranit cu bucuria din timpul cursurilor. Chiar daca acestea se desfasoara intr-un cadru de filozofie taoista, atitudinea este cea de la un banchet: bucatele sunt pe masa si fiecare ia ce vrea. Unii aleg sa practice pentru propria sanatate, altii aleg sa devina buni luptatori, iar altii aleg pur si simplu sa fie liberi. Nimanui nu i se impune sa ia tot si in felul acesta se manifesta libertatea. Chiar daca ma tenta sa ma infrupt cu tot ce primeam, mi-am dat seama ca, mai multe vieti daca as avea, nu mi-ar ajunge sa termin bucatele. Asa ca am preferat sa degust pe indelete savoarea fiecarei clipe care ma duce mai aproape de sanatatea perfecta, a mea si a celor pe care ii tratez.

Medicina taoista presupune autocultivarea si progresul interior in primul rand al medicului, pentru a putea trata eficient pacientii. Medicul trebuie sa simta curgerea energiilor in propriul corp pentru a intelege pattern-ul energetic al pacientilor. De aceea, in paralel cu pregatirea in acupunctura si Qigong Medical, am urmat cursurile de Taijiquan. Cele doua luni pe care le petrec in New York, de cate doua ori pe an, echivaleaza pentru mine cu ani de practica si teorie. Cursurile sunt intensive, dimineata si seara, iar in pauza dintre cursuri, urmeaza programul de studiu individual in librariile Barnes&Noble, pe care le consider imense biblioteci sau sali de lectura.

Masura cea mai importanta a studiilor consta in rezultatele pacientilor. Primul pacient am fost chiar eu. Punctele de acupunctura pe care le aplic pacientilor le-am testat mai intai pe mine. Chiar si in prezent, o zi pe saptamana este rezervata sedintelor de acupunctura pentru mine insami.

Misiunea mea

Cursul vietii m-a condus la a-mi asuma misiunea de a aduce in Romania o practica straveche de alchimie interna din linia taoista Longmen (Poarta Dragonului), care sta la baza Qigong-ului Medical.

Transmisa fara intrerupere, generatie dupa generatie, flacara cunoasterii taoiste Longmen, desprinsa din Scoala Realitatii Complete, a fost adusa de pe taramurile indepartate ale Chinei, purtata peste ocean si scoasa la lumina in Statele Unite de catre Sifu Koo Ham King (1902-1999), maestrul de suflet al lui Sifu Sat Chuen Hon.

La randul sau, cu o imensa si neobosita generozitate, Sifu Sat Hon – detinatorul de generatie 21 a liniei Longmen, impartaseste aceasta practica rara tuturor fiintelor deschise si sensibile, inclusiv celor din Romania: deocamdata prin intermediul meu, iar in viitorul apropiat, sper ca in mod direct si personal.

Viziunea mea

Fiecare generatie de medici sau cercetatori are de rezolvat problemele generate de solutiile gasite de generatiile anterioare la problemele din vremea lor.

In perioada actuala, substantele farmaceutice solutioneaza multe probleme de sanatate, dar in acelasi timp, genereaza o noua problema, aceea a suprasolicitarii ficatului – locul de metabolizare finala a multora din aceste substante.

Medicina energetica este cea care vine sa rezolve aceasta problema deoarece, asa cum este cazul Qigong-ului Medical sau al acupuncturii, nu este introdusa nici o substanta care sa ramana in corp, crutand astfel ficatul.

Viziunea mea este ca Qigong-ul Medical si acupunctura vor completa armonios medicina moderna si tehnicile care se contureaza in acest moment vor dura cel putin 500 de ani de acum inainte, cu efecte mult mai benefice decat a avut vreodata medicina pana in prezent.

Acupunctura, combinata cu practica Qigong-ului si a Taijiquan-ului mi-a imbunatatit semnificativ sanatatea. In dorinta de a transmite implinirea, pacea si dragostea de viata pe care le resimt, imi invit pacientii la Clinica de Terapie “Loving Life”, pentru a iubi impreuna viata sanatoasa.

Pentru toti cei interesati sa vada certificarile pe care le-am obtinut de-a lungul vietii :